☾ Bedtime Stories ☽


Pe 16 decembrie instalăm programul artistic hibernal în cuibul de pe Edgar Quinet 9: somnul și visele din 20 de ilustrații originale, alese pe sprânceană, se pregătesc de o petrecere în pijamale. 

Ilustrațiile onirice (pe hârtie, papier-mâché sau porțelan) sunt semnate de: Irina Dobrescu, Georgiana Chițac, Oana Ispir, Mihaela Paraschivu, Carina Davidoiu, Mura, Dan Ungureanu, Ana Ban Ana, Mădălina Andronic, Andra Badea, Andreea Chirică, Alina Marinescu și Veronica Neacșu.

Tot sâmbătă, de la 5 la 7 seara, punem la cale și-o teleportare în Împărăția Norilor, alături de Cătălina Miciu (autor) și Cristina Barsony (ilustrator), pentru o sesiune specială de autografe și răsfoirea celei mai noi cărți pentru copii: „Destinul Prințesei de Nor” (Curtea Veche Publishing). 


○ Dress code-ul de pijama party e binevenit, dar nu obligatoriu.
○ Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 decembrie 2017 – 28 februarie 2018, în timpul programului librăriei (10:00 – 20:00, de luni până sâmbătă). 

○ Curator: Ramona Chirica 
○ Lucrările originale expuse pot fi rezervate și achiziționate online, prin e-mail: ramona (at) studioreceptor.ro